Stormgren se îndreptă spre birou, jucându-se cu faimosul prespapier din uraniu. Nu era nervos, cel mult nehotărât, iar întârzierea lui Wainwright îl mulţumea, deoarece îi putea conferi un uşor avantaj, în relaţiile umane, asemenea fleacuri jucau un rol mai important decât ar fi bănuit orice om bazat pe logică şi raţiune.

― Uite-i! făcu brusc Van Ryberg, lipindu-şi fruntea de geam. Vin pe bulevard… cred că sunt vreo trei mii.

Stormgren îşi luă carneţelul şi i se alătură. La aproape un kilometru depărtare, un grup mic însă hotărât înainta încet spre clădirea sediului. Manifestanţii purtau lozinci, indescifrabile de la distanţă, dar bărbatul le cunoştea bine conţinutul. Începu să audă ritmul sacadat al glasurilor, ridicându-se deasupra zgomotelor traficului. Simţi un val de dezgust. Lumea nu se săturase încă de demonstraţii şi sloganuri!

Mulţimea ajunsese dedesubtul clădirii; ştiau pesemne că erau priviţi de sus deoarece, din loc în loc, prin văzduh se agitau pumni încleştaţi. Cu toate că gestul era conştient, nu reprezenta o sfidare adresată lui Stormgren. Aşa cum pigmeii ar ameninţa un gigant, pumnii furioşi se îndreptau spre cerul aflat la cincizeci de kilometri deasupra lor, către norul argintiu, strălucitor, care era nava-amiral a flotei Overlorzilor.

Foarte probabil, se gândi Stormgren, Karellen privea întregul spectacol şi se distra copios, deoarece mitingul acela n-ar fi avut loc niciodată fără instigarea Administratorului.

Avea să fie prima întâlnire dintre Stormgren şi conducătorul Ligii Libertăţii. Secretarul general încetase să se mai întrebe dacă întâlnirea constituia o acţiune inteligentă fiindcă, de cele mai multe ori, planurile lui Karellen se dovedeau prea subtile pentru înţelegerea umană. Chiar dacă se termina fără nici un rezultat, reuniunea era binevenită.