Urmă o tăcere, apoi Stormgren rosti:
― Peste trei zile, o să-l întâlnesc pe Administrator. Îi voi comunica obiecţiile voastre, deoarece datoria mea este să transmit opiniile lumii întregi. Dar vă pot asigura că nu va urma nici o schimbare.
― Mai este ceva, adăugă încet interlocutorul său. Avem mai multe obiecţii împotriva Overlorzilor, dar în primul rând detestăm misterul cu care se înconjoară. Sunteţi singurul om care a vorbit cu Karellen, totuşi nu l-aţi văzut niciodată! Este de mirare că-i suspectăm motivele?
― În ciuda tuturor celor făcute pentru omenire?
― Da, în ciuda lor. Nu ştiu ce detestăm mai mult: atotputernicia lui Karellen, sau izolarea lui? Dacă n-are nimic de ascuns, de ce nu se arată niciodată? Data viitoare când veţi vorbi cu el, domnule Stormgren, să-l întrebaţi asta!
Stormgren tăcu. Nu avea ce răspunde, nimic prin care să-şi convingă interlocutorul. Uneori se întreba dacă el însuşi era convins.
* * *Desigur, din punctul lor de vedere, fusese o operaţie măruntă, dar pentru Pământ constituise cel mai important eveniment petrecut vreodată. Navele uriaşe începuseră să se scurgă din adâncurile neştiute ale spaţiului, fără nici un avertisment. Ziua aceea fusese descrisă în literatură de nenumărate ori, însă nimeni nu crezuse că avea să se întâmple cu adevărat. Când, în sfârşit, se iviseră zorii, forme strălucitoare şi tăcute pluteau deasupra fiecărei ţări, reprezentând simbolul unei ştiinţe la care omul nu putea aspira decât după secole. Timp de şase zile, navele rămăseseră nemişcate deasupra oraşelor, nelăsând să se bănuiască dacă ştiau ceva despre existenţa umanităţii. De altfel nici nu era nevoie să se bănuiască; nu se putuseră opri întâmplător deasupra New York-ului, Londrei, Parisului, Moscovei, Cape Town-ului, Romei, Tokyo-ului sau Canberrei…
Unii oameni întrezăriseră adevărul chiar înainte de sfârşitul acelor zile ce îngheţaseră inimile.