În cea de-a şasea zi, Karellen, Administratorul Pământului, şi-a anunţat întregii lumi prezenţa, printr-o transmisie radiofonică efectuată simultan pe toate frecvenţele şi lungimile de undă. Vorbea o engleză atât de perfectă încât controversa pe care a stârnit-o avea să dăinuie timp de o generaţie, pe ambele ţărmuri ale Atlanticului. Conţinutul discursului fusese însă şi mai descumpănitor decât forma lui. În mod evident, constituia opera unor supergenii, dovedind o cunoaştere completă şi absolută a problemelor umanităţii. Nu exista nici o îndoială: erudiţia şi virtuozitatea lui Karellen, aluziile voalate la cunoştinţe dintre cele mai ezoterice, toate erau deliberate, pentru a convinge omenirea că se găsea în prezenţa unei covârşitoare puteri intelectuale. Când Karellen încheiase, popoarele Pământului ştiuseră că zilele precarei lor suveranităţi luaseră sfârşit. Pe plan local, guvernele interne aveau să-şi menţină puterile, dar în domeniul mult mai larg al afacerilor internaţionale, deciziile nu le mai aparţineau. Argumente, proteste… toate erau lipsite de sens.
Părea greu de conceput ca ţările lumii să accepte fără murmur o asemenea limitare a puterilor. Rezistenţa activă prezenta însă dificultăţi de nedepăşit, deoarece distrugerea navelor Overlorzilor, dacă ar fi fost posibilă, ar fi spulberat oraşele deasupra cărora se aflau. Cu toate acestea, una din puterile majore încercase… Probabil sperase să împuşte doi iepuri dintr-un foc, pentru că ţinta lor plutea deasupra capitalei unei ţări vecine şi duşmane.
Pe măsură ce imaginea uriaşei nave se mărise într-una pe monitoarele din camera secretă de comandă, micul grup de ofiţeri şi tehnicieni fusese pesemne frământat de emoţii.