Ecranul se întunecase brusc în momentul exploziei proiectilului şi imaginea comutase automat pe o cameră de luat vederi aeriană, aflată la mulţi kilometri depărtare. În fracţiunea de secundă scursă, globul de foc trebuia să se fi format deja, acoperind întregul cer cu strălucirea lui orbitoare.
Totuşi nu se întâmplase absolut nimic. Nava gigantică plutea nevătămată, scăldată în razele Soarelui. Nu numai că proiectilul nu reuşise s-o distrugă, dar nimeni nu putea înţelege ce se întâmplase cu el. În plus, Karellen nu întreprinse nici o acţiune represivă împotriva vinovaţilor şi nici măcar nu lăsă să se înţeleagă că ştia de atac. Îi ignorase dispreţuitor, lăsându-i să tremure la gândul unei pedepse care nu sosi niciodată. Fusese un tratament mai efectiv şi demoralizator decât orice altă metodă prin forţă. Peste câteva săptămâni, guvernul respectiv demisionase, mărturisind acţiunea.
Existase de asemenea şi o rezistenţă pasivă înaintea politicii Overlorzilor. De obicei, Karellen îi lăsa pe opozitionişti în pace, până când aceştia descopereau că, refuzând să coopereze, îşi făceau singuri rău. O singură dată, Administratorul întreprinsese o acţiune directă împotriva unui guvern recalcitrant.
Timp de peste o sută de ani, Republica Africa de Sud fusese centrul conflictelor rasiale. Ambele părţi încercaseră realizarea unei înţelegeri, dar fără succes ― temerile şi prejudecăţile erau prea înrădăcinate. Guvernele succesive se deosebiseră numai prin gradul lor de toleranţă; ţara era otrăvită de ură şi războaie civile.
Când devenise clar că n-avea să se facă nici o încercare de oprire a discriminărilor, Karellen dăduse un avertisment. Mesajul conţinea o zi şi o oră ― numai atât. Urmase o oarecare îngrijorare, însă nu teamă sau panică; nimeni nu credea că Overlorzii aveau să întreprindă o acţiune violentă sau distrugătoare ce ar fi putut afecta atât vinovaţi, cât şi inocenţi.
Nici cei implicaţi nu credeau.