Bîkov răsuflă zgomotos. Dauge îi puse mîna pe genunchi în semn de avertizare.

— „…şi de a efectua prospecţiuni geologice. Paragraful nouă. Grupul geologic al expediţiei are sarcina de a determina limitele zăcămintelor „Golconda uranică”, de a culege probe şi de a calcula cu aproximaţie rezervele de zăcăminte radioactive existente acolo. La înapoiere vor fi prezentate comitetului concluzii cu privire la valoarea economică a zăcămintelor”. Totul e aşa cum era prevăzut, nu? spuse Kraiuhin. Iată însă un punct care în proiect lipsea. Ascultaţi: „Paragraful zece. Expediţia are misiunea de a găsi un teren de coborîre situat la cel mult cincizeci de kilometri de limita zăcămintelor „Golconda uranică”, propice pentru toate genurile de mijloace de transport interplanetare şi de a amenaja pe acest teren faruri automate cu unde ultrascurte sistem Usmanov-Schwartz, alimentate prin resurse locale”.

Kraiuhin puse foaia de hîrtie pe birou şi se uită la interlocutorii săi. O vreme rămaseră cu toţii tăcuţi. Apoi Iurkovski, arcuindu-şi admirabil o sprinceană deasă şi neagră, rosti:

— Şi cine se va ocupa de asta?

— Ciudată întrebare, Vladimir Sergheevici — zîmbi ironic Kraiuhin.

— Perfect, perfect, de găsit găsim noi un teren — vorbi repede Dauge. La nevoie amenajăm unul. Însă în ceea ce priveşte farurile… Într-adevăr, chestiunea aceasta pare să fie delicată şi cere cunoştinţe speciale…

— Asta, dragi tovarăşi, nu mă mai priveşte. Asta îl priveşte pe şeful expediţiei. Kraiuhin scoase din sertar o ţigară şi o aprinse. Nu-i aşa, Anatoli Borisovici?

Bîkov se întoarse plin de curiozitate spre Ermakov. Acesta încuviinţă indiferent cu o uşoară mişcare a capului.

— Eu cred — spuse el domol — că o să ducem misiunea la bun sfîrşit. Avem la dispoziţie încă cel puţin o lună şi jumătate, dacă nu mă-nşel. În acest răstimp vom putea studia pe deplin particularităţile de construcţie a farurilor şi vom putea executa două-trei asamblări de probă. Asta nu e o chestiune chiar atît de „delicată”…