— Vă rog să ţineţi seama — îl întrerupse Kraiuhin — că pentru treaba asta eu n-am să vă dau o lună şi jumătate. Nici măcar o lună nu vă dau.

— Bine, dacă e aşa, ne ajung şi trei săptămîni. Ermakov coborî privirea, examinîndu-şi degetele lungi şi subţiri: Fireşte, dacă o să ne asiguraţi condiţiile necesare.

— N-am înţeles — interveni Iurkovski — fără a mai aştepta răspunsul lui Kraiuhin, ce înseamnă „alimentate prin resurse locale”. Aşa mi se pare că scrie acolo, nu?

Krutikov dădu de cîteva ori din cap, iar Spiţîn spuse zîmbind:

— E clar… Radioelemente, dacă Golconda conţine măcar pe jumătate atîtea substanţe active cîte se spune că ar conţine, sau termoelemente… Dar… Eh, ce să mai vorbim! Ordinul e ordin!

— Una e să ordoni, alta e să execuţi — bombăni Iurkovski. În orice caz ar fi fost de dorit să fim consultaţi şi noi înainte de a se trece acest punct în hotărîre.

„De ce Kraiuhin nu l-o fi punînd la locul lui pe filfizonul ăsta, care-şi permite prea multe?” se gîndi înciudat Bîkov.

Gura dreaptă, ca o tăietură de brici, a lui Kraiuhin se întinse într-un zîmbet ironic:

— Ai impresia, Vladimir Sergheevici, că e ceva ce depăşeşte puterile expediţiei?

— Nu e vorba de-asta…

— Desigur, nu e vorba de asta! spuse tăios Kraiuhin. Desigur, nu e vorba de asta! E vorba doar că, din cele opt nave trimise pe Venus în ultimii douăzeci de ani, şase s-au sfărîmat de stînci. E vorba doar că „Hius” e trimis nu numai… şi nu atît de dragul extazierilor dumitale geologice, Vladimir Sergheevici. E vorba că în urma dumneavoastră vor pleca alţii… zeci şi sute. Venus… Golconda nu mai poate fi lăsată fără puncte de reper. Nu se poate, drace! Ori vom avea acolo faruri automate de nădejde, ori vom continua să trimitem la nesfîrşit oamenii la o moarte aproape sigură. E cu putinţă oare, ca să zic aşa. să nu înţelegi dumneata lucrul acesta. Vladimir Sergheevici?