Superioritatea rachetei fotonice faţă de racheta atomică cu combustibil lichid este indiscutabilă. În primul rînd, greutatea relativă a combustibilului e mică; în al doilea rînd, sarcina utilă e mare; în al treilea rînd, posibilităţile de manevrare sînt de-a dreptul fantastice în comparaţie cu racheta cu combustibil lichid; în al patrulea rînd…

Aşa spune teoria. Dar Bîkov mai ştia că pînă în prezent toate încercările de a realiza practic o instalaţie de forţă pentru racheta fotonică dăduseră greş. Una din problemele fundamentale ale acestei idei — reflectarea radiaţiei — nu putea fi aplicată în practică. Pentru realizarea tracţiunii fotonice se cer intensităţi de radiaţie de ordinul milioanelor de kilocalorii pe centimetru pătrat de suprafaţă a reflectorului per secundă; nici un fel de materiale n-ar putea rezista la efectul, fie chiar şi de scurtă durată, al temperaturilor de sute de mii de grade care se dezvoltă în acest proces. Modelele de nave fotonice fără pilot au ars complet, fără a fi apucat să consume nici măcar a suta parte din combustibil. Şi totuşi racheta fotonică „Hius” a fost construită!

«S-a realizat o oglindă ideală — a spus Dauge — „reflectorul total”.» O substanţă care reflectă toate genurile de energie radiantă de orice intensitate şi toate genurile de particule elementare cu energii pînă la o sută — o sută cincizeci de milioane electronvolţi. Afară doar, după cît se pare, de neutrino. Aceasta e o substanţă miraculoasă. Teoria ei a fost elaborată de un institut din Novossibirsk. Ce e drept, cei de-acolo nu se gîndeau la o rachetă fotonică. Ei au cercetat posibilităţile unei apărări ideale de radiaţia penetrantă a reactorului nuclear. Dar Kraiuhin şi-a dat numaidecît seama cum stau lucrurile. Spunînd asta, Dauge a rîs. Kraiuhin e un adept fanatic al rachetei fotonice. Lui îi aparţine celebrul aforism: „Racheta fotonică este Universul cucerit”. Kraiuhin s-a agăţat imediat de „reflectorul total”, a pus să se ocupe de el două treimi din laboratoarele comitetului şi din asta a rezultat „Hius”!



28 из 295