Crearea „reflectorului total” a marcat prima realizare autentică a unei ştiinţe noi, aproape de domeniul fantasticului — chimia mezoatomică, chimia atomilor artificiali, ale căror învelişuri electronice sînt înlocuite cu mezoni. Aceasta a stîrnit atît de mult interesul lui Bîkov, încît, pentru o vreme, el a uitat de toate — de nefericitul Paul Dangée, de Venus şi chiar de expediţie. Din păcate, Dauge nu i-a putut spune prea multe despre „reflectorul total”. I-a vorbit în schimb de „Hius”.

„Hius” e o planetonavă combinată: cinci rachete obişnuite, cu sisteme atomice de propulsie, poartă oglinda parabolică a „reflectorului total”. În focarul oglinzii se injectează, cu o anumită frecvenţă, doze mici de plasmă de hidrogen şi tritiu. Rachetele atomice au o dublă destinaţie. În primul rînd ele îi dau lui „Hius” posibilitatea de a decola şi a coborî. Reactorul fotonic nu poate fi folosit în acest scop, deoarece ar infecta atmosfera cu aceeaşi intensitate ca şi explozia simultană a cîtorva zeci de bombe cu hidrogen. În al doilea rînd, reactoarele rachetelor alimentează nişte electromagneţi de mare capacitate, în al căror cîmp se produce o frînare a plasmei şi ia naştere o sinteză termonucleară.

Foarte simplu şi ingenios: cinci rachete şi o oglindă. Monstruoasa broască ţestoasă cu cinci picioare pe care Bîkov a văzut-o în cabinetul lui Kraiuhin este macheta lui „Hius”. Ca să fim sinceri, „Hius” nu are linii prea elegante…

Inginerul se ridică din nou în capul oaselor şi se făcu ghem, rezemîndu-se cu spinarea goală de peretele răcoros.

«Noi plecăm cu racheta fotonică „Hius-2”. „Hius-1” a ars acum doi ani, în timpul probelor — i-a spus cam în silă Dauge. Nu ştie nimeni de ce. N-ai pe cine întreba. Singurul om care ar fi putut spune ceva era răposatul Aşot Petrosian. Dar el s-a dezintegrat, prefăcîndu-se în praf atomic împreună cu masa de titan aliat din care era făcut corpul primului „Hius”. O moarte fulgerătoare…»