„Nimeni dintre noi, cred, nu se teme de moarte — se gîndi Bîkov. Dar n-o dorim. Cine a spus asta?” Inginerul se dădu jos din pat. Nu putea dormi şi pace. Reflectorul total, Dangée, „Hius”, Petrosian” “Să încercăm ultimul remediu.”

Bîkov ieşi în balcon, după ce dibui maşinal în buzunarul bluzei pachetul cu ţigări.

Dacă nu poţi dormi, e bine să laşi să te pătrundă frigul. Bîkov se rezemă de balustradă. Era linişte. Marele oraş îşi dormea somnul, învăluit în semiîntunericul fantomatic al nopţii de iulie; departe, la orizont, pîlpîia o geană de lumină trandafirie; înspre miazănoapte, Palatul Sovietelor străpungea cerul cenuşiu cu săgeata lui de un alb orbitor.

„Trebuie să fi trecut de două — îşi zise. Bîkov. Dar unde mi-o fi ceasul?… Ce cald e! Adie un vînticel domol şi cald… În Siberia, „hius” e numele unui vînt de iarnă care bate dinspre miazănoapte. Proiectul rachetei fotonice a fost elaborat de un grup de ingineri băştinaşi din Siberia. Ei au propus acest cuvînt ca indicativ de cod. Apoi s-a dat această denumire şi rachetei.”

Ce denumiri ciudate şi neobişnuite! „Hius” — în cinstea frigului siberian; „Golconda uranică”, se pare, în amintirea unui oraş antic, în care regele Solomon îşi păstra odinioară diamantele… Mai e şi „enigma lui Tahmasib”.

Tahmasib Mehti, un mare geolog din Azerbaigean, a fost primul om care a vizitat Golconda. La bordul unei rachete de sport cu echipament special, Ermakov, Tahmasib şi alţi doi geologi au reuşit să coboare pe Venus. A fost un noroc extraordinar şi o întîmplare fericită. Toţi sînt de părerea asta, inclusiv Ermakov.

Au coborît undeva la vreo douăzeci de kilometri de limitele Golcondei. Tahmasib l-a lăsat pe Ermakov lîngă rachetă, iar el şi cu geologii săi au plecat în recunoaştere.