
Oftă adînc şi se lăsă pe patul spongios, care nu-i dădea ascultare. „Nu, n-ai să adormi azi, tovarăşe inginer specialist în deşerturi! De ce s-o fi uitat oare urît la mine frumosul Iurkovski? Acum am să m-aleg şi c-o poreclă: specialist în deşerturi! Şi ce faţă avea Iurkovski cînd vorbea de Paul Dangée!… Da, unul ca ăsta nu suferă de insomnie înainte de zbor. «Noi nu ne temem de moarte, dar n-o dorim…» Nu, inginerule? Te pomeneşti că în acelaşi vestibul, o jumătate de an mai tîrziu, cineva va rosti noutatea asta: «Tovarăşi, aţi auzit? „Hius” a pierit. Ermakov a murit, a murit Iurkovski şi acela… cum îi zice… specialistul ăla în deşerturi…» Vorbeşti prostii, Alexei! Asta e din cauza insomniei şi a trîndăvelii. De s-ar face mai repede ziuă, să mă urc în avion, să merg la Poligonul şapte, pe rachetodromul din Regiunea transpolară, unde expediţia se va pregăti de plecare şi-l va aştepta pe „Hius”, aflat acum într-o cursă de probă. Azi trebuie să mă scol la opt şi eu nu pot să adorm, drace… Dauge, de bună seamă, doarme.”
În momentul acela, Bîkov observă că uşa care da în dormitor era întredeschisă şi prin crăpătura ei cădea pe perete o fîşie slabă de lumină. Se ridică, se apropie în vîrful picioarelor de uşă şi privi înăuntru.
Dauge stătea la masă, lîngă patul desfăcut, cu capul în palme. Pe masă nu se afla mai nimic. Pe parchet se vedea un rucsac uriaş. Pe rucsac se odihnea un ciocan geologic cu minerul lucios. Bîkov tuşi uşor.
— Intră — spuse Dauge, fără a întoarce capul.
— E-e… — făcu tărăgănat Alexei Petrovici, grozav de stînjenit. Să vezi, am uitat să te întreb…
Dauge se întoarse spre el:
— Hai intră, intră… Ia loc. Ei, ce-ai uitat să mă-ntrebi?
— E-e… Să vezi… De ce mai montăm radiofaruri pe Venus, dacă atmosfera planetei tot nu lasă să se propage semnalele de radio?
Pe faţa lui Dauge se aşternuse umbra întunecată a abajurului. Bîkov se aşeză într-un fotoliu mic şi uşor şi îşi puse triumfător un picior peste altul. Simţi o mare uşurare că se află într-o cameră luminată, în tovărăşia credinciosului său prieten Iohanîci.
