Tatăl său îşi dădu jos mănuşile şi le întinse lui Jory Cassel, comandantul gărzii Casei sale. Luă Gheaţa cu ambele mâini şi spuse:

— În numele lui Robert din Casa Baratheon, Primul din acest Nume, Rege al Andals şi al Rhoynar, Stăpân al celor Şapte Regate şi Protector al Domeniului, prin cuvântul lui Eddard din Casa Stark, Stăpân al Winterfell şi Warden din Nord, te condamn să mori. Ridică măreaţa spadă deasupra capului.

Fratele bastard al lui Bran, Jon Snow, se apropie de el.

— Struneşte-ţi bine poneiul, îi şopti el. Şi nu privi în, altă parte. Tata va şti dacă faci asta.

Bran îşi ţinu bine poneiul în frâu şi nu privi în altă parte.

Tatăl său tăie capul bărbatului cu o singură lovitură sigură. Sângele se împrăştie pe zăpadă, la fel de roşu precum vinul de vară. Unul dintre cai dădu înapoi şi trebui să fie strunit ca să nu o ia la goană. Bran nu-şi putu desprinde ochii de la sânge. Zăpada din jurul trunchiului îl sorbea cu însetare, înroşindu-se sub privirea sa.

Capul se lovi de o rădăcină groasă şi se rostogoli. Ajunse până aproape de picioarele lui Greyjoy. Theon era un tânăr zvelt, brunet, care se distra din orice. Râse, îşi puse cizma pe cap şi-l împinse, dându-l de-a dura.

— Dobitocul, murmură Jon suficient de încet, încât Greyjoy nu-l auzi. Puse o mână pe umărul lui Bran, iar Bran privi spre fratele său vitreg. Te-ai descurcat bine, îi spuse acesta cu un aer solemn.

Jon avea doar paisprezece ani, dar era un vechi client al acestor spectacole.

Pe drumul înapoi spre Winterfell, părea că se răcorise şi mai mult, deşi vântul încetase să bată, iar soarele se ridicase şi mai mult pe cer. Bran călărea împreună cu fraţii săi, mult înaintea grupului principal, poneiul său străduindu-se din greu să ţină pasul cu caii lor.