— Dezertorul a murit cu bravură, zise Robb. Era înalt şi masiv şi creştea tot mai mult, având tenul mamei sale, o piele deschisă la culoare, păr roşcat şi ochii albaştri ai familiei Tully din Riverrun. Cel puţin a avut curaj.

— Nu, spuse Jon Snow încet. Nu a fost curaj. Ăsta era mort de frică. Puteai vedea asta în ochii lui, Stark.

Ochii lui Jon erau de un cenuşiu atât de închis, încât păreau aproape negri, dar erau puţine lucrurile care le scăpau. Era de aceeaşi vârstă ca Robb, însă nu arătau deloc la fel. Jon era zvelt, pe când Robb era musculos, avea tenul întunecat, iar Robb era palid, graţios şi agil, pe când fratele său vitreg era puternic şi rapid. Robb nu era impresionat.

— Mânca-i-ar Ceilalţi ochii, blestemă el. A murit frumos. Ne întrecem până la pod?

— S-a făcut, zise Jon, îmboldindu-şi calul s-o ia înainte. Robb înjură şi-l urmă, galopând împreună pe drum în jos, Robb râzând şi chiuind, Jon tăcut şi hotărât. Potcoavele cailor spulberau zăpada pe când goneau. Bran nu încercă să-i urmărească. Poneiul său nu putea ţine pasul. Văzuse ochii bărbatului zdrenţăros şi se gândea la asta cum. După un timp, hohotele lui Robb încetară, iar păli rea deveni din nou tăcută.

Era atât de adâncit în gânduri, încât nici nu auzi restul grupului decât când tatăl lui se apropie să călărească alături de el.

— Te simţi bine, Bran? întrebă el, fără nici o asprime.

— Da, tată, răspunse Bran.

Privi în sus. Învelit în blănurile şi pieile sale, urcat pe măreţul său cal de luptă, tatăl lui, stăpânul, se înălţa deasupra lui ca un gigant.

— Robb spune că bărbatul a murit cu curaj, dar Jon că-i era frică.

— Tu ce crezi?

Bran se gândi la asta.

— Poate un bărbat să fie curajos chiar dacă-i este frică?