— Nu au mai fost văzuţi lupi străvechi în afara Zidului de mai bine de două sute de ani, glăsui Theon Greyjoy.

— Văd acum unul, răspunse Jon.

Bran îşi desprinse privirile de la monstru. Atunci observă grămăjoara din braţele lui Robb. Slobozi un strigăt de încântare şi se apropie. Puiul era o minge mică de blană neagră-cenuşie şi avea ochii încă lipiţi. Se împingea orbeşte spre pieptul lui Robb pe când îl legăna, căutând lapte printre hainele lui de piele, scoţând un scâncet mic şi trist.

— Dă-i drumul, îl îndemnă Robb. Poţi să-l atingi. Bran atinse puiul cu un gest nervos şi repezit, apoi se întoarse spre Jon când acesta spuse:

— Uite!

Fratele său vitreg îi puse în braţe un al doilea pui.

— Sunt cinci.

Bran se aşeză în zăpadă şi strânse puiul de lup lângă obraz. Blana era moale şi caldă pe când îi atingea pielea.

— Lupi străvechi în libertate pe domeniu, după atâţia ani, murmură Hullen, şeful peste grajduri. Nu-mi place.

— E un semn, zise Jory. Tatăl său se încruntă.

— E doar un animal mort, Jory, spuse el. Cu toate asprea, părea îngrijorat. Zăpada scrâşnea sub cizmele sale pe când dădea ocol cadavrului. Ştim ce a ucis-o?

— Are ceva în gâtlej, îi spuse Robb, mândru să aibă un răspuns înainte ca tatăl său să fi întrebat măcar. Acolo, sub falcă.

Tatăl său îngenunche şi scotoci sub capul fiarei. Smuci cu putere şi ridică mâna, să poată vedea cu toţii. Rădăcina unor coarne de cerb, zdrobite, cu ramificaţiile tăiate, umedă de sânge. Liniştea căzu asupra întregului, Bărbaţii priviră temători spre coarne şi nici unul nu îndrăzni să vorbească. Chiar şi Bran putea simţi frica deşi nu o înţelegea. Tatăl său azvârli coarnele într-o parte şi-şi curăţă mana În zăpadă.

— Mă mir că a trăit atât cât să fete, zise el.

Vocea sa spulberă vraja.