Novinha nu voia să aştepte. Era pregătită.

— Sunt gata să dau orice probe doreşti, spuse ea.

Trăsăturile chipului lui deveniră reci. Aşa se întâmpla mereu cu adulţii. Asta n-o deranja, răceala îi convenea, îi putea îngheţa de moarte pe toţi.

— N-aş vrea să dai chiar orice probe, îi explică el.

— Nu-ţi cer decât să le înşirui pe toate ca să trec prin ele cât mai repede. Nu vreau să aştept zile întregi.

El rămase o clipă pe gânduri.

— Ce grăbită eşti?!

— Sunt pregătită. Codul Stelar îmi permite să solicit testarea când doresc. E o relaţie între mine şi Congresul Stelar şi eu n-am găsit nicăieri scris că un xenolog are dreptul să pună la îndoială hotărârea Comisiei Interplanetare de examinări.

— Atunci n-ai citit cu atenţie.

— Singurul lucru de care am nevoie pentru a da testul înainte de împlinirea vârstei de şaisprezece ani este aprobarea susţinătorului meu legal. Eu nu am un susţinător legal.

— Ba dimpotrivă, spuse Pipo. Primarul Bosquinha a fost susţinătorul tău legal din ziua în care ţi-au murit părinţii.

— Iar el a fost de acord să dau testul.

— Cu condiţia să vii la mine.

Novinhei nu-i scăpă privirea sfredelitoare. Nu-l cunoştea pe Pipo, aşa că avu impresia că era privirea pe care o văzuse în mulţi alţi ochi, dorinţa de a o domina, de a o stăpâni, intenţia de a-i înfrânge hotărârea şi de a-i strivi independenţa, dorinţa de a o face să cedeze.

Trecerea de la răceala glacială la flacără se produse instantaneu.

— Ce ştii tu despre xenobiologie? Nu faci decât să treci dincolo pentru a discuta cu purceluşii, n-ai cum să înţelegi modul de funcţionare al genelor! Cine te crezi ca să mă judeci? De opt ani Lusitania nu are xenobiolog şi-i trebuie neapărat unul, iar tu vrei să-i faci pe oameni să mai aştepte doar ca să-i ţii sub control.