— Dacă-i adevărat, nu e vina mea.

— Sunt lămurit. Ştiu când a început şi mai ştiu şi a cui e vina că situaţia a continuat până în ziua de azi.

— A mea?

— A mea. Şi a tuturor. Dar în primul rând a mea, pentru că mi-am dat seama ce se întâmplă cu tine şi n-am intervenit deloc. Până astăzi.

— Iar astăzi vrei să mă ţii departe de singurul lucru care are importanţă pentru mine şi pentru viaţa mea! îţi mulţumesc mult pentru compasiune.

El dădu solemn din cap, ca şi cum ar fi acceptat şi aprobat recunoştinţa exprimată ironic.

— Novinha, într-un fel, nici nu contează că vina nu-ţi aparţine. Milagre este o comunitate, şi fie că te-a tratat nedrept, fie că nu, ea trebuie să acţioneze totuşi la fel ca oricare alta şi să asigure fericirea pentru toţi membrii ei.

— Asta însemnând toată lumea de pe Lusitania în afară de mine — eu şi purceluşii.

— Xenobiologul este foarte important pentru o colonie, îndeosebi pentru una ca a noastră, înconjurată de o barieră care ne limitează pentru totdeauna dezvoltarea. Xenobiologul nostru trebuie să găsească modalităţi de a obţine mai multe proteine şi carbohidraţi la hectar, ceea ce înseamnă adaptarea grâului şi porumbului creat pe Pământ pentru a utiliza…

— Pentru a utiliza la maximum substanţele nutritive existente în mediul lusitan. Crezi că mi-am pus în minte să susţin examenul fără să ştiu care va fi scopul muncii mele de o viaţă?

— Munca ta de o viaţă va fi să te dăruieşti ideii de a îmbunătăţi traiul oamenilor pe care-i dispreţuieşti.

Abia acum înţelese Novinha capcana pe care i-o întinsese Pipo. Prea târziu, arcul fusese eliberat.

— Deci crezi că un xenobiolog nu-şi poate desfăşura munca decât dacă-i iubeşte pe oamenii care folosesc roadele activităţii lui.