Se vedea clar că se ruga. Deodată, brusc, întregul grup de spectatori au început s ă intoneze, profund, încet, ritmat: „Fra-te!… Fra-te!… Fra-te!…” — o dată, şi încă o dată, şi încă o dată, foarte lent, cu pauze mari între prima şi a doua silabă. Era un sunet greu, bolborosit, curios de sălbatic, dincolo de care ai fi zis că se auzea tropăit de picioare goale şi duduit de tam-tam-uri. Aproape o jumătate de minut a durat. Refrenul acesta se aude de multe ori, în momente de emoţie covârşitoare, într-un fel, este un imn adus înţelepciunii şi măreţiei Fratelui cel Mare, dar, mai mult decât atât, este un act de auto-hipnoză, de înăbuşire intenţionată a stării conştiente cu ajutorul unui sunet ritmat. Lui Winston i se pare, ori de câte ori îl aude, că-i îngheaţă maţele, în timpul celor Două Minute de Ură, nu poate să nu ia parte şi el la delirul general, dar această scandare subumană „Fra-te!… Fra-te!…” îi dă fiori de fiecare dată. Evident că scandează şi el alături de toţi ceilalţi; ar fi imposibil să procedeze altfel. A-ţi disimula sentimentele, a-ţi controla muşchii feţei, a face exact la fel ca toată lumea — acestea au devenit deja reacţii instinctive. Dar există întotdeauna un interval de câteva secunde, în care expresia din ochii lui l-ar putea trăda. Exact într-un asemenea moment de cumpănă s-a petrecut lucrul acela important — presupunând că, într-adevăr, chiar s-a petrecut.

O clipă, nu mai mult, ochii lui şi cei ai lui O'Brien s-au întâlnit. O'Brien se ridicase, îşi scosese ochelarii şi tocmai era pe punctul de a şi-i potrivi la loc pe nas. Dar, timp de o fracţiune de secundă, ochii lor s-au întâlnit şi, în răstimpul cât s-a petrecut acest lucru, Winston a înţeles — da, da, a înţeles ! — că O'Brien gândea la fel ca el. Intre ei doi s-a schimbat un mesaj de neconfundat, ca şi cum mintea fiecăruia s-ar fi deschis brusc şi gândurile ar fi zburat de la unul la celălalt prin ochi. „Sunt de partea ta” — i s-a părut că i-a spus O'Brien. „Ştiu precis ce gândeşti, ştiu totul despre dispreţul tău, despre ura ta, despre scârba ta. N-avea grijă, sunt de partea ta!” Pe urmă, sclipirea aceea de înţelegere a dispărut, iar chipul lui O'Brien a devenit la fel de impenetrabil ca al tuturor celorlalţi.